Lansare de carte

e face plăcere să vă invităm vineri 29 noiembrie 2019, ora 16.00, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde va avea loc lansarea volumului Rezistența anticomunistă de la Nucșoara. Portrete de familii, autor Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Ars Docendi, 2019.

Acesta reproduce texte, documente și fotografii cuprinse în expoziția cu același nume, prilejuită de comemorarea a 60 de ani de la procesele și execuțiile participanților la rezistența anticomunistă de la Nucșoara (1959). Lucrarea aduce în fața cititorilor câteva crâmpeie din viața membrilor a peste 30 de familii implicate, în perioada 1949-1958, în rezistența anticomunistă și repercusiunile suferite (inclusiv de copiii familiilor pedepsite): condamnări, confiscări, deportări cu domiciliu obligatoriu, execuții.


Partea a doua a evenimentului va consta în spectacolul-lectură Cântecul Memoriei (fragmente de muzică clasică și din documente și literatura de detenție).

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu a studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti şi, între 1990 şi 1991, a fost bursieră a statului italian la Cursul special de perfecţionare al Conservatorului din Fiesole. În perioada 1982-2000 a fost violonistă în Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti și între 1991 și 2015 a fost cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică. 

2019-11-28

Teodor Vescu

Ne face plăcere să vă invităm sâmbătă 9 noiembrie 2019, ora 11.30, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde va avea loc un dublu eveniment:

 

·         lansarea volumului Lacrima Anei. Antologie, ediție alcătuită și îngrijită de acad. Gheorghe Păun

 

„Această carte este un omagiu adus Anei lui Manole.

Încă în primul număr al revistei, cel din decembrie 2010, reluam Balada Meșterului Manole, iar din numărul următor și până azi în revistă s-a derulat o rubrică intitulată «Lacrima Anei». De fapt, revista este explicit pusă sub semnul fântânii, în timp ce pe fiecare pagină apare o vinietă cu o imagine veche a Fântânii Meșterului Manole (reprodusă și pe coperta cărții de față).

Volumul conține 113 autori (așezați în ordine alfabetică) și semnificativ mai multe poeme, deoarece o parte dintre autori au mai multe bucăți reținute în carte. Am adăugat la final trei variante importante ale baladei populare, mult diferite între ele: varianta «standard» a lui Vasile Alecsandri, cea culeasă de G. Dem Teodorescu și o variantă Gr. G. Tocilescu.” (Gh. Păun, la începutul cărții)

 

·         vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic Teodor Vescu

 

Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Teodor Vescu este absolvent al Academiei de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, promoţia 1982.

De-a lungul timpului, a deschis numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate, având multe lucrări în patrimoniul unor instituţii de cultură şi în colecţii private.

 

„… Arta lui Teodor Vescu s-a născut și a evoluat constant sub semnul armoniei; al unei armonii care nu înseamnă doar o metaforă sau o expresie acoperitoare menită să ascundă lipsa unor note certe de originalitate, ci care emană convingător din fiecare lucrare, fiind rezultatul unui profesionalism fără cusur, al unui mod de a gândi anatomia imaginii spontane sau cu mecanica reordonatoare a hazardului – sintagme evazive și volatile destinate descrierii și justificării actului de creație cărora pictorul le contrapune analiza riguroasă a datului vizual și configurarea artistică a acestuia după principiile îndelung supuse verificării practice ale geometriei, opticii și nu mai puțin logicii clasice.” (Corneliu Ostahie)

 

 

Expoziţia este deschisă în perioada 9 noiembrie-7 decembrie 2019.

2019-11-07

MEMORIA CULORII

Ne face plăcere să vă invităm luni 14 octombrie 2019, ora 16.00, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură Memoria culorilor. 

În cadrul expoziției sunt expuse lucrări ale unui grup de artiști plastici, membri ai Cenaclului de arte „I.D. Negulici” din Câmpulung: Nelu Constantin, Liviu Florian Cioacă, Ionel Dâmboianu, Claudia Mariana Filipescu, Gabriela Ghinea, Rodica Neleț, Gheorghe Paulian, Ștefan Thury

 

Cenaclul „I.D. Negulici” se constituie ca o grupare artistică independentă, definită de preocupările plastice ale membrilor săi, din 29 ianuarie 1970 purtând numele pictorului câmpulungean pașoptist Ion D. Negulici. 

 

Sunt considerați a fi membri fondatori ai Cenaclului artiștii plastici: Alexandru Donici, Nicolae Mitrea, Ștefan Chioreanu, Dalila Ionescu-Oncica, Maria Proca-Jinga, Nelu Constantin, Gheorghe Paulian, frații Istrate Calinic și Clemente, Nicolae Chirca, Ion Scarlat, Pavel Moțoc, Gheorghe Negru și Ion Grigorescu.

 

Astăzi, Cenaclul „I.D. Negulici” își desfășoară activitatea sub egida Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” din Câmpulung, având activități și proiecte culturale specifice artelor plastice.Este de remarcat faptul că 7 din cei 36 de membri activi ai Cenaclului fac parte din Uniunea Artiștilor Plastici Profesioniști din România, ceea ce contribuie la menținerea unei valori artistice ridicate a Cenaclului.

 

Prezenta expoziție este un preambul la manifestările dedicate semicentenarului Cenaclului, din 2020.

 

 

Expoziţia este deschisă în perioada 3 - 25 octombrie 2019.

Vă aşteptăm.

Ioan Crăciun
Director al Editurii Ars Docendi
Curator al Galeriei Arta

 

2019-10-11

Antoneta Cocos-Andreescu

Intro Ne face plăcere să vă invităm  joi 29 august 2019, ora 16.00, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde are loc vernisajul expoziţiei de pictură Înapoi în timp. 

Expune Antoneta Cocoş-Andreescu, membră a Cenaclului de Arte Plastice „Constantin Brâncuşi” din Craiova şi a Cenaclului de Arte Plastice „I. D. Negulici” din Câmpulung. 

Antoneta Cocoş-Andreescu, distinsă cu mai multe premii, are numeroase expoziţii personale şi participări la expoziţii de grup şi saloane naţionale, lucrările sale fiind prezente în colecţii particulare din ţară şi din străinătate.

 

„(...) Exerciţiul îndelung pe două dintre temele fundamentale ale picturii de şevalet - natura statică şi peisajul - au condus-o pe artista Antoneta Cocoş-Andreescu la adevărate reuşite artistice.  Gândind şi regândind mereu structuri compoziţionale relativ complexe, artista îşi clădeşte cu dezinvoltură construcţia cromatică cu permanente alternanţe cald-rece, într-o arhitectură în care linia devine accent, iar tuşa de culoare, adesea împăstată, creează ritmuri alerte sugestionând privitorului tumultul său interior. De aici senzaţia de trăire intensă în faţa motivului-subiect, pe care o transmite în compoziţiile sale, dar mai ales acea notă de sensibilitate autentică, curată, fără contrafaceri studiate şi de spontaneitate a gestului. Este o artistă născută cu darul şi harul culorii, care şi-a construit cu migală demersul artistic.” 


Florin Rogneanu, director al Muzeului de Artă Craiova, februarie 2011)

Expoziţia se va desfăşura în perioada 31 august - 27 septembrie 2019.


Evenimentul va fi întregit cu prezentarea ediției a 3-a a volumului Scrisori din Câmpulung. Constantin Noica -  Gheorghe Staicu, ediție de Ioan Crăciun, reeditare prilejuită de împlinirea în 2019 a:

- 110 ani de la nașterea lui Constantin Noica

- 100 de ani de la nașterea lui Alexandru Paleologu

-   25 de ani de la moartea lui Gheorghe Staicu.  



Vă aşteptăm!

Ioan Crăciun
Director al Editurii Ars Docendi

Curator al Galeriei ArtaCategorie

2019-08-05

Zile Municipiului

Ne face plăcere să vă invităm la evenimentele organizate de Editura Ars Docendi la Galeria Arta, sub genericul Din Cetățile de Scaun de sub munte. Câmpulung. Curtea de Argeș. Târgovișteîn perioada Zilelor Municipiului Câmpulung (18-21 iulie 2019):

 

Sâmbătă 20 iulie, ora 10.00:

 

- Vernisajul expoziției de pictură deschisă de artistul plastic Grigore Stan 


Expoziția este organizată cu sprijinul Asociației Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România și al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” din Câmpulung.


 

- Lansare de carte:

·         Războiul văzut de soldați (1916-1919), autor Nicolae M. Balotă, editor Gheorghe Păun

·         Jurnal de front din Primul Război Mondial - Maior Stănescu Nicolae (ed. adăugită, îngrijită de Christian Stănescu)

 

Invitați: acad. Gheorghe Păun, conf. dr. Carmen Oprescu, conf. dr. Claudiu Neagoe

 

Vă așteptăm.

 
Ioan Crăciun, 

Director al Editurii Ars Docendi-Universitatea din București
Curator al Galeriei Arta

2019-07-19

LANSARE CARTE ADRIAN SĂVOIU

Ne face plăcere să vă invităm sâmbătă 22 iunie 2019, ora 11.30, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde va avea loc lansarea a două volume apărute la Editura Ars Docendi-Universitatea din București:

 

·         Calitatea educației. Învățare. Dezvoltare umană. Volum omagial dedicat profesorului Ioan Neacșu, coordonatori: prof. univ. dr. Dan Potolea și lector univ. dr. Firuța Tacea

·         Jurnalul Laurei (1981-1985), de Ileana Săvoiu, ediție îngrijită, cuvânt-înainte, cronologie și note de Adrian Săvoiu   

 

Personalitate proeminentă a pedagogiei românești contemporane, prof. univ. dr. Ioan Neacșu s-a născut în anul 1945 în localitatea Mățău, județul Argeș. A urmat, în perioada 1959-1965, cursurile Liceului Pedagogic din Câmpulung-Muscel. Bazele pregătirii psihopedagogice au fost continuate la Universitatea din București, în cadrul Facultății de Filosofie, specializarea Pedagogie-Română, în perioada 1965-1970, parcurgând următoarele discipline: științe ale educației, psihologie, filologie, discipline filosofice, practică profesional-didactică.

„Profesorul Ioan Neacșu este o autoritate națională recunoscută în problematica învățării. A scris numeroase volume și studii care îi conferă o poziție privilegiată în comunitatea academică românească și dincolo de granițele ei. Motivație și învățareInstruire și învățareMetode și tehnici de învățare eficientăÎnvățarea academică independentă sunt câteva dintre cărțile fundamentale, dedicate exclusiv învățării sau unor conexiuni cu câmpurile învecinate – educația și dezvoltarea personalității.
        Domeniul învățării este explorat și exploatat dintr-o varietate de perspective și registre și în registre multinivelare: natură, tipologii, mecanisme asociate diferitelor teorii ale învățării, stiluri de învățare, strategii de optimizare a învățării, metode de evaluare a rezultatelor școlare. Unele dintre cercetările inițiate de autor au caracter de pionierat, cel puțin în spațiul autohton: raportul dintre teoriile învățării și metodele de instruire; relația stil de predare – stil de învățare; învățarea activă academică, metacogniția în învățare etc.” (Prof. univ. emerit dr. Dan Potolea)

Volumul Calitatea educației. Învățare. Dezvoltare umană reunește studii științifice și evocări dedicate profesorului Ioan Neacșu de către specialiști din domeniu de la Universitatea din București și de la alte universități și institute de cercetare din țară.

 

 

„Redactarea unui jurnal despre evoluția unei fetițe în vârstă de numai doi ani poate fi considerată, cu siguranță, ceva puțin obișnuit. De aceea tipărirea Jurnalului Laurei (1981-1985), scris de profesoara Ileana Săvoiu despre nepoata ei Laura Ana-Maria Săvoiu, ar putea fi o premieră în domeniu. Consemnat cu cerneală albastră pe un caiet dictando de 100 de file, legat cu arc metalic, conținutul Jurnalului a fost cunoscut până acum în manuscris doar de patru-cinci apropiați ai autoarei. Până la publicare, a rămas alături de alte însemnări într-o noptieră din camera sa timp de peste trei decenii”, scrie într-o notă de prezentare Adrian Săvoiu, îngrijitorul ediției.

Ileana Săvoiu (1925-1994), născută la Câmpulung, a urmat Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București între 1945 și 1950. După absolvire a fost profesoară de matematică la Liceul Pedagogic din Câmpulung, actualul Colegiu Național Pedagogic „Carol I”. În anul 1965 a devenit președinte al Subfilialei Câmpulung din cadrul Societății de Științe Matematice din România. În 1971 Ministerul Educației și Învățământului i-a acordat titlul de „Profesor evidențiat”. A publicat articole de specialitate în volumul Școala Argeșului și a susținut comunicări științifice desfășurate sub egida Societății de Științe Matematice – Filiala Argeș. A fost vicepreședinte al Secției Câmpulung a Societății Numismatice Române. Activitatea sa didactică este menționată în monografiile Colegiului Național Pedagogic „Carol I” din 1967, 1992 și 2017, Ileana Săvoiu numărându-se printre profesorii de elită ai școlii câmpulungene. (Adrian Săvoiu)

 

Vă aşteptăm.

 

Ioan Crăciun

Director al Editurii Ars Docendi

2019-06-19
expozitii mai vechi
Realizare si gazduire Web: Digital Cable S.A.